1 aprilie –o zi exploziva

1 aprilie 2009. Ora 6 dimineata. Dorm de rupe pamintul. Suna telefonul. Il caut buimacita. In sfirsit, raspund. Un prieten imi spune ca in raionul Causeni s-a produs o explozie, iar flacarile incendiului se vad din satele vecine. Ma trezesc brusc. Unii poate ar fi crezut ca este o gluma de 1 aprilie… eu nu m-am gindit la asta.

Primul lucru care imi vine in cap e sa sun la Departamentul Situatii Exceptionale ca sa verific informatia. Dupa ce am dat citeva telefoane, cineva de la DSE imi confirma ca situatia este grava.
Sun soferul si cameramanul si pornim la munca. Ne asteapta o zi grea, le zic eu. Asa a si fost.
La ora 8.00 eram deja in satul Copanca, acolo unde s-a produs incidentul.

Adevarata aventura aici a inceput. Explozia s-a produs pe un lan, care se afla la kilometri buni de sat. Cu masina noastra, nici vorba sa ajungem acolo. Era un noroi pina la git. Niste politisti ne spun ca pina la locul incidentului este cam 1,5 km.

-Ce facem? Ma intreaba soferul.
- Nici gind sa ma intorc inapoi. Doar nu am batut atita drum ca sa fac cale intoarsa!

Pornim la fuga printr-o aratura.

-Azi facem sport de dimineata, glumesc eu.

Dupa ce am mers cam 2 km ne-am ratacit. Gluma se cam ingroasa. Nu stiam pe unde sa o luam. Nici vorba de vreo explozie. Ne-am orientat, totusi, dupa jeep-urile care se duceau incolo.

Pina la urma, dupa ce am mers cam 8 km pe jos, pe noroi si cu tripied si camera in spate am ajuns la locul incidentului. Aici ghinion. Explozia s-a produs pe teritoriul Transnsitriei, iar de filmat nici vorba nu poate fi.
- Aveti acreditare? Ne intreaba un nene separatist in lima rusa.
- Nu, zic eu. Adica… da dar nu e la noi. Este la Tiraspol, dar nu am putut sa trecem sa o luam.
- Atunci va rugam sa parasiti teritoriul nostru!
- Dar aici e si teritoriul nostru, nu numai al vostru, ripostez eu.
- Nu! Plecati de buna voie sau va alungam cu forta.

Dupa cietva telefoane disperate pe la Tiraspol, imi dau seama ca nu am incotro.
Dar … nu vroiam sa plec. I-am facut semn cameramanul sa faca macar citeva imagini, ca sa nu ma intorc cu mina goala acasa.
Intre timp, il zaresc pe consilierul ministrului de interne pe probleme speciale.
Ma apropii de el si il salut in lima romana.
El ramine nedumerit si nu imi raspunde. Dupa ce m-am adresat la el pe nume, a schimbat citea vorbe cu mine.
Il rog sa vorbeasca cu separatistii ca sa ne permita sa luma imagini macar citeva minute.
-Nu vreau provocari, imi raspunde el.
-Inteleg… atunci imi acordati un interviu.
-Nu am voie…
De fapt, ma asteptam la asa raspuns. Sunt patita cu domnul consilier.

Am iesit de pe ,,teritoriul transnistrean’’ si am incercat sa facem imagini din ,,tara noastra’’.
Si iarasi intervine nenea separatist.
-Nu puteti filma pentru ca acesta este ,,pamint transnsitrean’’, dar arendat de Moldova.
Am reusit totusi sa tragem citeva cadre. Ma gindeam sa fac un stand –up si sa ma intorc in sat sa discut cu oamenii care au auzit bubuitura. Ma asteaptu insa cei 8 km de drum plin de noroi.
Am pornit pe jos, dar am avut noroc. Cineva ne-a luat cu masina si ne-a scos de acolo.
Cind am ajuns la masina noastra, lasata la o margine de lan, am rasuflat usurati. Am scapat de cosmarul de a merge prin aratura.
Am vorbit cu oamenii din Copanca. Unii au crezut ca e vorba de sfirsitul lumii, altii ca s-a inceput razboiul. Acum erau linistiti, temerile lor nu s-au adeverit.
Am ajuns la Chisinau pe la 12 si jumatate. Pe drum ne-am intilnit cu echipa de la NIT. Alti colegi de la PROTV, EUTV si TV 7 incercau sa ajunga la fata locului pe un alt drum. Nu stiu care si ce a reusit sa filmeze. Cert este ca dupa ce am plecat noi, s-a dat un ordin ca in raza a 3 km sa nu se apropie niciun jurnalist. Ma refer la presa de la Chisinau, caci mass-media de la Tiraspol se bucura de toate drepturile, atit in stinga Nistrului cit si in dreapta sa.
M-am saturat de atita bataie de joc. Cit vom mai suporta? Nu stiu…