Cind am gasit un anunt despre o excursie la Praga, nu am stat mult pe gânduri. Am pus mina pe telefon si am sunat. Mi-a raspuns o voce draguta. Un grup de tineri urma sa plece la festivalul YMCA Europe. De ce să nu mă duc și eu?! Am încercat să conving mai mulți prieteni să meargă și ei, dar nu am reușit. Așa că am plecat fără să cunosc pe nimeni din acel grup.
Viza Shenghen am obținut-o ușor la Ambasada Cehiei de la Chișinău, că doar aveam invitații de la organizatorii marelui eveniment.
De la Chișinău am ajuns la Praga cu autocarul. Prima vamă a fost cu ghinion pentru unii dintre noi. La Leușeni, un băiat a fost nevoit să se întoarcă la Chișinău. Viza Shenghen era valabilă de pe 3 august, iar noi eram în data de 1 august. Și cum sărmanul nu avea nici viză pentru România, s-a întors noaptea acasă. Nu știu cum alții, dar eu verific de 100 de ori pașaportul înainte de a pleca într-o călătorie. Un prieten de-al meu a pățit-o și el. Nu a putut intra în România pentru că îi expirase viza de o lună. Gură-cască!!!
La Sibiu am făcut autostop de 8 ore. Și asta pentru că aveam un singur șofer. Nu mă întrebați de ce. Așa au decis organizatorii. Credeam că 8 ore au să treacă ca 8 ani, dar timpul a zburat cât ai zice pește.
Vama româno-ungară am trecut-o repede și fără pobleme. Gata, am scăpat de frontiere! Între Ungaria și Slovacia nu există vamă și între Slovacia și Cehia la fel. Cât am mers noi ( Chișinău-Praga), 1640 de km, nu am fost opriți de niciun polițist. În Republica Moldova, aproape la orice colț te așteaptă un agent de circulație ca să îți ceară actele la control.
În autocar am dormit destul de bine, că doar drumurile erau europene. Totuși, drumurile din Turcia mi-au plăcut mai mult.
Am ajuns la Praga pe la ora 3 p.m. Am umblat mai bine de o oră prin oraș ( cu autocarul) până am găsit locul unde trebuia să ne cazăm. În sfârșit găsisem Praga 6, Strahov. Cazarea s-a făcut într-un cămin studențesc. Condițiille din odăi nu erau chiar formidabile. Am făcut un duș și l-am sunat pe un prieten, care era de o săptămână la Praga. Urma să ne vedem.
Eu , care eram de 2 ore în capitala cehă, habar nu aveam unde mă aflam și cum să ajung la amicul meu. Așa că a zis că vine el la mine. Trebuia să ne întâlnim la stația Malovanka, în apropierea hotelului Piramida.
Sergiu, care în mod normal ar fi trebuit să ajungă în vreo 20 de minute, nu a ajuns nici în 2 ore. Se rătăcise pe undeva.
-Unde ești? Îl întreb eu la telefon.
-Nu mai știu unde sunt. Este un castel în apropiere.
-Stai un pic. Văd și eu un castel.
Mă bucurasem că în sfârșit ne-am găsit. Dar nu a fost să fie.
-Are niște turnuri de culoare verde? Îl întreb eu.
-Nuuuuuu, îmi răspunse Sergiu.
Eram disperată, se însera și cheltuisem mai mult de jumătate din conturile pe care le avem pe cartelă. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus:
-Stai pe loc acolo unde ești. Te găsesc eu!
Mi s-a părut simplu. Urma să ajung la stația Mala Strana. M-am uitat pe orarul de circulație a tramwaiului, care este afișat la fiecare stație. Am luat tramwaiul nr 23. Așteptam să se apropie vreo taxatoare de mine ca să-i achit taxa.:)))))))))))) Am mers pe gratis pentru că nu aveam cum să am nici abonament, nici cartelă. Am scăpat. În Praga dacă te prinde că nu ai achitat taxa în transportul public, plătești o amendă de vreo 50 de euro.
În circa 15 minute ne-am întânit. Credeam că îl văd pe Dumnezeu...
Imi era foame. Am intrat intr-un bar și din toate bucatele, mi-am ales spaghetti și un suc, pentru care am platit cam 100 de LEI.
Ne-am mai plimbat prin oraș, apoi ne-am dus la căminul lui Sergiu, unde erau cazați alți moldoveni participanți la festival. Aici condițiile erau chiar foarte bune. :))
Viza Shenghen am obținut-o ușor la Ambasada Cehiei de la Chișinău, că doar aveam invitații de la organizatorii marelui eveniment.
De la Chișinău am ajuns la Praga cu autocarul. Prima vamă a fost cu ghinion pentru unii dintre noi. La Leușeni, un băiat a fost nevoit să se întoarcă la Chișinău. Viza Shenghen era valabilă de pe 3 august, iar noi eram în data de 1 august. Și cum sărmanul nu avea nici viză pentru România, s-a întors noaptea acasă. Nu știu cum alții, dar eu verific de 100 de ori pașaportul înainte de a pleca într-o călătorie. Un prieten de-al meu a pățit-o și el. Nu a putut intra în România pentru că îi expirase viza de o lună. Gură-cască!!!
La Sibiu am făcut autostop de 8 ore. Și asta pentru că aveam un singur șofer. Nu mă întrebați de ce. Așa au decis organizatorii. Credeam că 8 ore au să treacă ca 8 ani, dar timpul a zburat cât ai zice pește.
Vama româno-ungară am trecut-o repede și fără pobleme. Gata, am scăpat de frontiere! Între Ungaria și Slovacia nu există vamă și între Slovacia și Cehia la fel. Cât am mers noi ( Chișinău-Praga), 1640 de km, nu am fost opriți de niciun polițist. În Republica Moldova, aproape la orice colț te așteaptă un agent de circulație ca să îți ceară actele la control.
În autocar am dormit destul de bine, că doar drumurile erau europene. Totuși, drumurile din Turcia mi-au plăcut mai mult.
Am ajuns la Praga pe la ora 3 p.m. Am umblat mai bine de o oră prin oraș ( cu autocarul) până am găsit locul unde trebuia să ne cazăm. În sfârșit găsisem Praga 6, Strahov. Cazarea s-a făcut într-un cămin studențesc. Condițiille din odăi nu erau chiar formidabile. Am făcut un duș și l-am sunat pe un prieten, care era de o săptămână la Praga. Urma să ne vedem.
Eu , care eram de 2 ore în capitala cehă, habar nu aveam unde mă aflam și cum să ajung la amicul meu. Așa că a zis că vine el la mine. Trebuia să ne întâlnim la stația Malovanka, în apropierea hotelului Piramida.
Sergiu, care în mod normal ar fi trebuit să ajungă în vreo 20 de minute, nu a ajuns nici în 2 ore. Se rătăcise pe undeva.-Unde ești? Îl întreb eu la telefon.
-Nu mai știu unde sunt. Este un castel în apropiere.
-Stai un pic. Văd și eu un castel.
Mă bucurasem că în sfârșit ne-am găsit. Dar nu a fost să fie.
-Are niște turnuri de culoare verde? Îl întreb eu.
-Nuuuuuu, îmi răspunse Sergiu.
Eram disperată, se însera și cheltuisem mai mult de jumătate din conturile pe care le avem pe cartelă. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus:
-Stai pe loc acolo unde ești. Te găsesc eu!
Mi s-a părut simplu. Urma să ajung la stația Mala Strana. M-am uitat pe orarul de circulație a tramwaiului, care este afișat la fiecare stație. Am luat tramwaiul nr 23. Așteptam să se apropie vreo taxatoare de mine ca să-i achit taxa.:)))))))))))) Am mers pe gratis pentru că nu aveam cum să am nici abonament, nici cartelă. Am scăpat. În Praga dacă te prinde că nu ai achitat taxa în transportul public, plătești o amendă de vreo 50 de euro.
În circa 15 minute ne-am întânit. Credeam că îl văd pe Dumnezeu...
Imi era foame. Am intrat intr-un bar și din toate bucatele, mi-am ales spaghetti și un suc, pentru care am platit cam 100 de LEI.
Ne-am mai plimbat prin oraș, apoi ne-am dus la căminul lui Sergiu, unde erau cazați alți moldoveni participanți la festival. Aici condițiile erau chiar foarte bune. :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu