Vacanta mea ...e pe sfirsite (partea IV, Praga)

Despre festivalul YMCA

Peste 10 mii de tineri din toata lumea au participat la Festivalul YMCA Europe, care a avut loc in perioada 3-9 august 2008 la Praga, Cehia. Festivalul YMCA a fost organizat in parcul Lenka din centrul orasului Praga. Pe cele patru scene de spectacol au fost sustinute concerte de artisti din nenumarate tari. De semenea au fost organizate competitii sportive, outdoor, concerte, spatii pentru expozitii.
Mi-a plăcut la festival că nu erai obligat să participi la toate evenimentele organizate aici. Libertate totală. Fiecare făcea ce vroia.

Toți participanții aveau la mina o bratara, cu ajutorul careia aveai acces pe teritoriul festivalului si respectiv, la toate manifestarile organizate. De asemenea, puteam circula gratis în transpotul public: autobus, tramway și metrou. Mincarea era asigurata.
Republica Moldova a fost reprezentata la festival de catre Fedearatia de lupta nationala Voievod, care au prezentat un show de excepție.

De asemenea, au mai cintat cintat Nelu si raperii Cartier si Russel.
Primul festival a fost organizat in 2003, de YMCA Europe.
Evenimentul are loc o dată la 5 ani.

Recunosc ca nu am vazut toate locurile frumoase din capitala ceha, așa ca sa nu ma plictisesc urmatoarea data cind voi merge la Praga. Habar nu am cind se va intimpla :)).
Praga este divizata in doua de catre riul Vltava.
Peste riu sunt construite mai multe poduri, iar cel mai cunoscut este Karlov Most. Mii de turisti se inghesuie zilnic pe pod ca sa faca o plimbare sau poze.
Orasul te cucereste din prima prin arhitectura sa deosebita. Majoritatea cladirilor sunt vechi, dar într-o stare excelenta. Vedeti mai jos mai multe poze din Praga.

Vacanta mea ...e pe sfirsite (partea III, Praga)

Cind am gasit un anunt despre o excursie la Praga, nu am stat mult pe gânduri. Am pus mina pe telefon si am sunat. Mi-a raspuns o voce draguta. Un grup de tineri urma sa plece la festivalul YMCA Europe. De ce să nu mă duc și eu?! Am încercat să conving mai mulți prieteni să meargă și ei, dar nu am reușit. Așa că am plecat fără să cunosc pe nimeni din acel grup.
Viza Shenghen am obținut-o ușor la Ambasada Cehiei de la Chișinău, că doar aveam invitații de la organizatorii marelui eveniment.
De la Chișinău am ajuns la Praga cu autocarul. Prima vamă a fost cu ghinion pentru unii dintre noi. La Leușeni, un băiat a fost nevoit să se întoarcă la Chișinău. Viza Shenghen era valabilă de pe 3 august, iar noi eram în data de 1 august. Și cum sărmanul nu avea nici viză pentru România, s-a întors noaptea acasă. Nu știu cum alții, dar eu verific de 100 de ori pașaportul înainte de a pleca într-o călătorie. Un prieten de-al meu a pățit-o și el. Nu a putut intra în România pentru că îi expirase viza de o lună. Gură-cască!!!
La Sibiu am făcut autostop de 8 ore. Și asta pentru că aveam un singur șofer. Nu mă întrebați de ce. Așa au decis organizatorii. Credeam că 8 ore au să treacă ca 8 ani, dar timpul a zburat cât ai zice pește.
Vama româno-ungară am trecut-o repede și fără pobleme. Gata, am scăpat de frontiere! Între Ungaria și Slovacia nu există vamă și între Slovacia și Cehia la fel. Cât am mers noi ( Chișinău-Praga), 1640 de km, nu am fost opriți de niciun polițist. În Republica Moldova, aproape la orice colț te așteaptă un agent de circulație ca să îți ceară actele la control.
În autocar am dormit destul de bine, că doar drumurile erau europene. Totuși, drumurile din Turcia mi-au plăcut mai mult.
Am ajuns la Praga pe la ora 3 p.m. Am umblat mai bine de o oră prin oraș ( cu autocarul) până am găsit locul unde trebuia să ne cazăm. În sfârșit găsisem Praga 6, Strahov. Cazarea s-a făcut într-un cămin studențesc. Condițiille din odăi nu erau chiar formidabile. Am făcut un duș și l-am sunat pe un prieten, care era de o săptămână la Praga. Urma să ne vedem.
Eu , care eram de 2 ore în capitala cehă, habar nu aveam unde mă aflam și cum să ajung la amicul meu. Așa că a zis că vine el la mine. Trebuia să ne întâlnim la stația Malovanka, în apropierea hotelului Piramida.Sergiu, care în mod normal ar fi trebuit să ajungă în vreo 20 de minute, nu a ajuns nici în 2 ore. Se rătăcise pe undeva.
-Unde ești? Îl întreb eu la telefon.
-Nu mai știu unde sunt. Este un castel în apropiere.
-Stai un pic. Văd și eu un castel.
Mă bucurasem că în sfârșit ne-am găsit. Dar nu a fost să fie.
-Are niște turnuri de culoare verde? Îl întreb eu.
-Nuuuuuu, îmi răspunse Sergiu.
Eram disperată, se însera și cheltuisem mai mult de jumătate din conturile pe care le avem pe cartelă. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus:
-Stai pe loc acolo unde ești. Te găsesc eu!
Mi s-a părut simplu. Urma să ajung la stația Mala Strana. M-am uitat pe orarul de circulație a tramwaiului, care este afișat la fiecare stație. Am luat tramwaiul nr 23. Așteptam să se apropie vreo taxatoare de mine ca să-i achit taxa.:)))))))))))) Am mers pe gratis pentru că nu aveam cum să am nici abonament, nici cartelă. Am scăpat. În Praga dacă te prinde că nu ai achitat taxa în transportul public, plătești o amendă de vreo 50 de euro.
În circa 15 minute ne-am întânit. Credeam că îl văd pe Dumnezeu...
Imi era foame. Am intrat intr-un bar și din toate bucatele, mi-am ales spaghetti și un suc, pentru care am platit cam 100 de LEI.
Ne-am mai plimbat prin oraș, apoi ne-am dus la căminul lui Sergiu, unde erau cazați alți moldoveni participanți la festival. Aici condițiile erau chiar foarte bune. :))

Vacanta mea ... e pe sfirsite (partea II)

Peste doua zile, ne-am mutat cu traiul la hotelul nostru. Chelnerul ne-a adus un platou mare cu fructe si o sticla cu vin. Era din partea patronului hotelului. Isi cerea scuze astfel pentru incomoditatile create. La hotel, mincarea si bautura erau din plin. Spre surprinderea mea, nu m-am ingrasat. Si chelnerii erau foarte draguti. O data, un ospatar a trecut din fuga pe linga mine si mi-a lasat ceva pe masa. Era o floare dintr-un servetel. Pentru mine, aceasta floare valora mai mult decit una vie.

Despre turci

Prima impresie-sunt obsedati de fete. Cind mergi pe strada, majoritatea te saluta, te invita la cafea … Pina la urma, totul depinde te tine. Cu forta, nimeni nu-ti face nimic.
Dupa ce ma obisnuisem cu aceasta ,, obsesie’’ a turcilor am inteles un lucru. Sunt barbati care reactionau absolut normal, in conditiile in care turcoaicele erau o raritate pe strada. Si majoritatea din cele pe care le-am vazut erau bine acoperite, nu ca si noi, in sutien si pantaloni scurti. Daca nu as fi primit complimente de la turci, as fi crezut ca sunt toti gay.
P.S. Mi-a placut ca soferii nu te claxoneaza pe strada, asa cum o fac disperati moldovenii nostri.

Natura

Pur si simplu nu imi ajung cuvinte ca sa descriu natura din Turcia. Palmieri de diferite dimensiuni, ficusi mari cit un copac de nuc, cactusi mai inalti ca mine, banani, portocali- te fac sa te simti ca in rai. Tot acest peisaj este complementat de Marea Mediterana si Muntii Taurus.
Drumurile: Vor trece multi ani pina cind Moldova va avea drumuri ca cele din Turcia. Mi-a placut ca in Kemer toate strazile erau pavate.
Marea Mediterana

Culoarea:albastra-albastra, iar apa foarte curata. Marea Mediterana este mai sarata decit Marea Neagra. In regiunea noastra plaja era din prundis. Am preferat sa stau pe pietre decit pe chez-long.
Excursii

Excursiile nu erau incluse in pachetul turistic, asa ca am ales sa calatorim o zi cu iahtul pe mare si alta sa urcam pe virful muntelui Tahtali ( 2365 m). Pentru ambele excursii am achitat 100 de dolari (1 persoana). Se organizau de asemenea si excursii in Cipru ( pentru o zi 250 Euro) si la Ierusalim( 2 zile-350 Euro).
Banii
In Kemer puteai sa achiti in magazine cu euro, dolari sau lire turcesti. Eu nu am schimbat banii in lire asa ca am cumparat totul cu dolari. Important e sa stii cum sa te tirguiesti. Unele lucruri puteai sa le scoti si la jumatate de pret. Ce-i drept, preturile mi s-au parut destul de mari. Benzina-3,1-3,5 dolari per litru. O sticla de un litru cu apa minerala costa 3 dolari. Si la imbracaminte si incaltaminte preturile erau exagerate, desi calitatea lor era ,, turceasca’’. Preturile la suvenire sunt diferite, de la 2 dolari in sus.
Concluzie
Mi-a placut atit de mult in Turcia, incit as fi ramas acolo inca pentru mult timp. I will be back!!!

Vacanta mea ... e pe sfirsite (Partea I)

E sfirsitul lunii august. S-a dus vara. A trecut atit de repede incit nici nu am obervat. Cel putin, am reusit sa imi fac o vacanta de nota 10. Am stat mai mult timp la tara cu parintii, locul unde ma simt eu cel mai bine si unde intra-adevar este
,, ca acasa’’.
La inceputul verii mi-am pus in gind ca, in fiecare an, sa vizitez o tara noua. Imi place la nebunie sa calatoresc. Eram satula de Romania, Ucraiana si Rusia, statele in care fusesem pina acum.
Turcia era prima destinatie din capul meu. Tara excotica si, in plus, calatoria nu ma batea tare la buzunar.
A fost o nebunie pina mi-am gasit bilete la avion, pentru ca lasasem totul pe ultima suta de metri. In plus, era sezonul cel mai solicitat de turisti ( jumatate lunii iulie).
Zborul Odesa- Antalya a durat nici mai mult nici mai putin decit o ora si 45 de minute. In avion- circa 150 de oameni, iar majoritatea dintre ei erau moldoveni. Am zarit si doua persoane publice in acelasi airbus: liberal democratul Mihai Godea si comunistul Grigorie Petrenco. Se duceai si ei la odihna…
In Turcia, nu ai probleme cu visa. Am luat-o direct de pe aeroport dupa ce am achitat 30 de dolari.
Cind am ajuns in Antalya erau 45 de grade de caldura ( cind ne-am pornit din Chisinau erau 25 de grade). Eram asteptati de firmele turcesti de tursim care, pe toata durata vacantei, au avut grija de noi. Fiecare a urcat in autobusul cu destinatia lui. Eu mergeam la Kemer, un orasel situat la circa 45 km de Antalya.
Autocarul era nou si, bineinteles, dotat cu aer conditionat. Nu lipsea nici frigiderul cu apa rece. Ce-i drept, pentru o sticla de Cola de jumatate de litru trebuia sa scoti din buzunar 2 dolari. Dar ce nu face omul cind moare de sete?!
In drum spre Kemer, ghidul, Katia, care vorbea ruseste ne povestea despre Antalya si Kemer. Aici, pe toate casele de locuit sunt instalate un fel de bacuri.
-Ghiciti, pentru ce sunt astea? ne intreaba Katia.
-In ele se incalzeste apa de la soare! Am spus noi intr-un cor.
O buna idée, printre altele. In hotelele din Turcia nu am vazut boilere pentru a incalzi apa. Ei utilizeaza apa inclazita la soare. Fac oamenii economie de energie electrica.
Am ajuns la hotel pe la ora 3 p.m. Am aruncat o privire ca sa vad daca imi place. Frumooos! Nu stiu de ce ma asteptasem la ceva mai rau.
Aici, surpriza! Fata de la receptie ne spune ca nu sunt locuri. Am intrat in panica. Doar nu am facut atita drum ca sa dorm in strada! Am fost cazate pentru doua zile intr-un hotel de alaturi. Era mai mic decit al nostru, dar destul de drăgut.
Initial, am zis ca voi depune o plingere la firma de turism din Chisinau, pe urma insa indragisem atit de mult acest hotel incit am renuntat. Imi placea ca in timpul zilei, la bazinul hotelului nu era nimeni, asa ca eu puteam sa fac topless linistita. :):):)

Fata mea e jurnalista

De mica am visat sa ma fac jurnalista tv. Imi amintesc ca adunam acasa toti copii din mahalaua noastra si organizam
,, De la 5 la 10’’. Bineinteles, eu eram prezentatoarea, dar si regizor si producator. J Mai tirziu improvizam si alte emisuni pe care le vedeam la tv.

Televiziunea era visul meu cel mare.
Si daca vrei, reusesti.

In clasa a 12-cea colegii mei stiau ca vreau sa dau la jurnalistica, desi eram la profilul DREPT.
Si parintii stiau de mare mea pasiune, dar nici in ruptul capului nu considerau jurnalismul un domeniu serios. Cel mai mult tata nu era nu era de-acord cu viitoarea mea profesie. El spunea ca am sa fiu doiarka la ferma, iar cind zovhozurile s-au inchis, imi spunea ca voi lucra la cota. De fapt, ai mei vroiau sa devin profesoara.
Dupa ce am luat BAC-ul trebuia sa dau la facultate.
-Unde vrei sa te duci? ma intreba tata.
-Eu vreau la jurnalistica, spuneam eu printre dinti. Pur si simplu ii stiam reactia si imi era frica de el.
-Asta-i profesie?! Unde ai sa lucrezi tu jurnalista?! In sat nu poti lucra. Si la Chisinau cine o sa te angajeze pe tine? Crezi ca la televiziune ii iau pe toti acolo? Uite, de duci sa fii profesoara de limba romana sau de limbi straine.(Erau disciplinile care imi placeau cel mai mult). Asa sunt sigur ca o sa ai de lucru si la sat, si la oras.
Certuri privind viitoarea mea profesie aveau loc zilnic in casa noastra. Nu aveam cum sa-i explic lui tata ca vreau sa fiu jurnalista si nu profesoara. Nu putea sa ma inteleaga.
A venit si ziua cind trebuia sa depun actele. Ne-am pornit cu mama la USM sa dau la ,,Limbi straine’’. Imi amintesc ca taxa de studii era cam 4000 de lei, iar la jurnalism era vreo 3000 lei.
In drum spre universitate am gasit un anunt.
,, ... ULIM, Facultatea de Jurnalism si Comunicare Publica contractul-2000 lei...’’
Acest anunt a fost salvarea mea.
I-am spus mamei ca daca dau la jurnalism am de cistigat din doua motive:contractul e de doua ori mai ieftin decit la LM si aleg facultatea care imi place. Mama s-a lasat usor convinsa.
Cind i-am spus lui tata ca am dat la Jurnalism a dat lehamite din mina si a zis: fa, ce vrei!
Totusi, ca sa le fac parintilor pe plac, in anul trei de jurnalism mi-am luat si a doua facultate- Limbi Straine. Imi era insa foarte dificil pentru ca pe linga faptul ca faceam doua facultati concomitent mai lucram si la tv. La un moment dat am avut de ales intre tv si facultatea de limbi straine. Si am ales-televiziunea. Nu regret, pentru ca am cea mai frumoasa profesie din lume.
Acum, cind cunoscutii lui tata il intreaba cu ce se ocupa fiica sa, el le raspunde cu mindrie:
-Fata mea e jurnalista, lucreaza la televiziune.

Tania, ia tebea liubliu!

Poza de alaturi mi-a trimis-o o prietena, care recent s-a intors din Spania. Tania, ia tebea liubliu! (Tania, eu te iubesc!) Asta a scris o persoana necunoscuta pe peretele unei case de locuit. Poza nu este facuta in Rusia sau in Republica Moldova, dar in oraselul Torrent de linga Valencia.
Se pare ca textul a fost scris de un rus sau de un moldovean, pentru ca moldovenii au obiceiul sa isi lase urmele pe pereti în special in limba rusa.

Asa par mai cool. Doar nu am sa cred ca un spaniol s-a indragostit de o moldoveanca sau rusoaica cu numele Tania și a decis sa-i arate asfel iubirea!
Mesaje similare cu cel de pe poza gasesti cu sutele la Chisinau. Din pacate, am vazut multe chiar si pe Arcul de Triumf. Cel mai probabil, aceste inscriptii sunt scrise de copii, care ori nu au educatie, ori nu au ce face in timpul liber. Reprezentanii politiei spun ca se autosesizează, dar pina acum nimeni nu a fost tras la raspundere.
Fotografia mi-a amintit de un reportaj pe care l-am realizat primavara trecuta la TVC 21.

Va las sa urmariti si sa comentati.

Iubesc viata si sper ca si ea pe mine

Cu citeva zile in urma am avut un vis ciudat. Parca eram in satul meu natal la înmormintarea bunicii, care este încă în viata. Imediat dupa ce niste barbați au acoperit sicriul cu pamint, alaturi de mormintul bunicii a mai aparut o groapa. Acolo eram eu-moarta. Dintr-o parte vedeam cum oamenii aruncă cu țărnă de-asupra mea. De obicei, la înmormântări lumea plinge, boceste. Pe mine nu mă plângea nimeni. Am cunoscut doar o singură persoană dintre cei care s-au adunat să mă petreacă pe ultimul drum, un unchi de-al meu. În rest, nu știam cine sunt toți acei oameni și de ce au venit.
Și mai ciudat, aveam în față un laptop. Pe el erau două poze, pe care eram eu. Pe una dintre ele eram în sicriu, alta insă era făcută de cineva care a prins ultimul meu moment din viață. Aveam o mutră speriată de parcă m-aș fi înecat. Tot în computer am găsit un document unde era scris tot ce s-a întâmplat cu mine. Începusem să citesc, să văd de ce am murit. La un moment dat însă am renunțat și m-am trezit. Eram toată transpirată... Fiecare dintre noi e conștient că într-o zi va trebui să plece din această lume. Unde? Nimeni nu știe.

Este greu însă să vezi dintr-o parte cum ești îngropat.
Vroiam să știu ce oră este. Mă gândeam că e 2 și jumătate. M-am uitat la ceas și era fix 2.30.
Am adormit cu greu după acest vis nebun. Habar nu am ce semnificație are. Am căutat într-un dicționar de vise și m-am bucurat. Este sfârșitul unei etape din viață. Sper să fie așa.

Fă tot ce-ți place azi, căci mâine poate fi târziu. Este motto-ul după care încer să trăiesc. Și acest vis mi-a dat de înțeles că nu greșesc. Viața e scurtă și trebuie trăită din plin, iar lucrurile nu trebuie lăsate de azi pe mâine.

Eram la Praga și vroiam să cumpăr niște suvenire. Un prieten îmi spune:
-Lasă că vii mâine și ai să-ți cumperi!
Am venit a doua zi și nu mai erau.

Tot la Praga am cunoscut o fata care are probleme cu inima de la nastere. Medicii i-au spus că va mai trăi cel mult 6 ani. Patricia, așa se numește ea, are doar 20 de ani și este din Mexic. După ce fata și-a deschis sufletul, toți au rămas muți. Sunt sigură că se gândeau la același lucru. Ce aș face eu, dacă aș fi în locul ei? Patricia s-a resemnat cu verdictul medicilor și își trăiește viața așa cum îi place. Și eu iubesc viata si sper că si ea pe mine!