Inainte de a pleca in Israel am scris pe o foaie locurile pe care vroiam sa le vizitez in Tara Sfinta si ma bucur ca am reusit chiar sa vad mai mult decit mi-am programat, dar asta numai datorita prietenilor din Israel care au avut grija de mine timp de o saptamina cit am stat acolo.
Asa cum musulmanii vor macar o data in viata sa ajunga la Mecca, asa si eu mi-am dorit ca macar o data sa vad Ierusalimul, in special mormintul lui Isus. Sincer, am fost dezamagita, dar am sa explic mai jos de ce.
Dupa ce ne-am cazat la un hotel din centrul orasului, am luat trenul spre Old City, locul unde urma sa vad ,,cele mai sfinte locuri dintre cele sfinte'', daca pot sa le spun asa. Special pentru asta mi-am cumparat o rochie lunga, ca sa respect codul imbracamintei in Biserica.
In 15 minute ajungem in fata zidurilor Orasului Vechi. Imediat cum intri, te pomenesti in mijlocul unor negustori care incearca sa-ti vinda fel de fel de lucruri, de la prajituri si fructe pina la haine si suvenire. Arata exact ca medina tunisiana sau ca bazaarele turcesti.
In timp ce mergeam prin aceasta piata, cautam sa inteleg ce este sfint aici. Dupa ce am mers vreun sfert de ora, am vazut undeva o inscriptie VIA DOLOROSA. Doamne, mergeam pe Via Dolorosa si nici nu stiam. Precizez din start ca nu am avut ghid.
Via Dolorosa, e drumul pe care Iisus a mers cu crucea in spate de la judecata spre rastignire. Aici se afla cele 14 opriri ale Crucii care duc spre Biserica Sfantului Mormînt din Cartierul Crestin, cunoscut ca si locul unde a fost ingropat si unde a inviat Hristos.
Nu stiu cum altii, dar eu mi-am imaginat altfel VIA DOLOROSA- un drum simplu, fara negustori care incearca in fel si chip sa-ti vinda fel de fel de nimicuri, pe care sa mergi si sa meditezi in sinea ta la cele bune si la cele rele.
Nu este simplu sa ajungi nici la Biserica Sfantului Mormint, pentru ca nu este niciun indicator dupa care sa te conduci. Asa ca, intrebind de unul de altul si mergind ba la dreapta, ba la stinga, am ajuns intr-un final la Biserica.
Este un edificiu mare, impresionant. Ne-am strecurat printre multime si am intrat. In mijloc- o gramada de oameni care se inchina la ceva. Ce este asta? Nu stim, nu este scris nimic. Dupa ce am intrebat pe mai multi oameni, am inteles ca aici este locul in care corpul lui Isus a fost invelit in panze albe de in, dupa ce a fost coborit de pe cruce.
Ne inchinam si noi, facem poze ca amintire si mergem mai departe. Cam la 20 de metri la dreapta se afla o bisericuta. Oamenii asteapta cuminti sa intre. Este locul in care a fost inmormintat si unde a inviat Isus. Tot de aici in fiecare an, de Paste, ne este adusa lumina sfinta.
Deoarece mormintul este mic, in ,,pestera'' intra cite 4-5 oameni. In mijloc este un sfesnic unde ard citeva luminari. Am incercat sa aprind si eu luminarile pe care le aveam in mina, dar un calugar grec mi l-ea stins imediat si m-a dat afara. A urlat la mine intr-o engleza stilcita sa plec de aici si a mai bolmojit nu stiu ce acolo … Eu am ramas socata, am zis doar ,, I am sorry''. Pentru o secunda am avut impresia ca ma aflu in iad si nu in Casa Domnului. Asa si nu am inteles ce s-a intimplat? De ce a tipat la mine? De ce nu puteam sa aprind luminarea si daca e interzis, de ce nu era scris acolo nimic? Si daca am gresit, de ce nu mi-a explicat omeneste, dar trebuia sa aiba un comportament agresiv ?! Mi-am spus in mintea mea doar ,, Iarta-l Doamne ca nu stie ce face''.
Nu puteam sa nu vad si Zidul Plingerii.
Este cel mai important loc pentru evrei. Aici atmosfera e cu totul alta. Lumea, in liniste se roaga … Poti intilni oameni de diferite religii. Fiecare isi scrie dorintele pe o foaie si le pune in zid.
Se spune ca acestea se implinesc … Si eu chiar cred in asta ...