Cu vreo doua saptamini in urma, in drum spre Jurnal, ma opreste pe strada un nene de vreo 55 de ani. Ma roaga frumos sa-i dau 24 de lei. Chipurile vine de la spital si nu-i ajung bani de drum. Incerc sa-l analizez. Parca nu mi se pare a fi cersetor ordinar. Imbracat curatel, niste haine simple, pantofii negri cam socaiti, dar, ma rog, omul se incalta in ce are. Nu parea nici a fi bolnav, dar nu sunt medic ca sa-mi dau seama daca o fi suferind el de ceva sau nu.
-Dar de unde esti matale? Il intreb eu curioasa.
Barbatul nu sta mult pe ginduri.
- Satul Oniscani, raionul Calarasi.
Eu fiind tot de prin partile celea, mi se face mila si mai mult de el.
Caut prin geanta, scot ultimii bani, aveam 23 de lei. Zic, mosule, iti dau matale 20 de lei, imi ramin mie 3 lei ca sa pot ajunge eu acasa.
Barbatul insfaca banii si imi multumeste din mers.
- Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, bucurie, fericire …
In citeva clipe omul se pierde in multime.
Azi, ma grabeam sa ma intilnesc cu un prieten. Cind colo, un nene ma opreste si imi insira o poveste.
- Nu va suparati, vin de la spital, vreau sa ajung acasa, nu-mi ajung bani…
Asteapta putin, ii spun eu.
Povestea asta parca o mai auzisem undeva.
Cu siguranta ca mosul nu m-a recunoscut. Nu avea cum sa-i tina minte pe toti cei care s-au lasat prostiti de el.
-Ia asculta matele, ii spun eu pe un ton mai ridicat, cu doua saptamini in urma ti-am dat 20 de lei, tii mine?
Chem politia chiar acum.
Cum a auzit de politie, a tisnit-o de linga mine, fara sa mai vrea bani.
Acum, stau si ma gindesc. Daca convinge cel putin 10 oameni pe zi, are 200 de lei pe zi. Pe luna, ar iesi un venit de circa 6 mii de lei. De ce ar mai trebui sa munceasca?!
