marți, 23 septembrie 2008

M-aş jelui, dar nu am cui

Pensionarii au iesit din nou in strada! Aceleasi lozinci, aceleasi cerinte! Batrinii cer pensii mai mari, astfel incit sa-si poata acoperi macar cheltuielile pentru cosul minim de consum.

Pentru că nimeni dintre reprezentanţii guvernului nu au ieşit să discute cu ei, bătrânii s-au plâns jurnaliştilor că au pensiii mizere şi că nu-şi pot cumpăra nici măcar un kilogram de carne pe lună. Noi, reprezentanţii mass media nu putem decât să-i ascultăm şi să-i compatimim. Arătăm la televizor protestele pensionarilor sau scriem pe la ziare cum îşi duc viaţa ei. Rolul nostru este să informăm.
Unii bătrâni însă nu prea înţeleg cu ce se ocupă jurnaliştii şi cred ca noi îi vom da pensie mai mare sau îi vom oferi o viaţă mai bună. La protestul de astăzi, un pensionar disperat s-a apropiat de mine şi m-a întrebat ce să facă el ca să nu achite atât de mult pentru serviciile comunale. Nu am ştiut ce să-i răspund.
-Moşule, eu plătesc la fel ca şi matale pentru servicii. Nu mă întreba pe mine, pentru că eu nu soluţionez probleme, eu doar informez, atenţionez, sensibilizez. Eu nu pot să fac minuni ca să ai pensie mai mare. Cereţi socoteală de la cei pe care i-aţi votat.
Bătrânul nu a stat prea mult pe gânduri şi mi-a răspuns:
-Hai, ca eu te votez pe tine, numai ca eu să am o viaţă mai bună.

Oamenii nu mai ştiu ce să mai facă ca să aibă un trai cât de cât decent. Acum, înainte de alegerile parlamentare, vor crede iar în promisiuni deşarte si vor vota doar PROMISIUNI.

Mi-a atras atenţia şi o altă pensionară. A observat că mitingul este filmat de mai mulţi tipi care stăteau prin tufari. Femeia s-a apropiat de unul dintre ei şi a început a se jelui. Vedeti poza mai jos.



Insul era, probabil, de pe la SIS sau alte ,,servicii secrete’’. Cât s-a plâns ea, el tot a ascultat-o, confirmând din când în când din cap că o înţelege.
Mă gândesc, în ce hal au ajuns bătrânii noştri că se plâng de viaţa lor securiştilor !!!

Niciun comentariu: